Vant de toamna     

Cad frunzele în codru
Și vântul lin adie
Văzduhu-n zori răsună
De grea melancolie

Grăbite păsări multe
Tot ceru a împânzit
Zăresc în haos mare
Spre largul răsărit

Bătrînul soare scade
Nu mai admiră flori
Renunță și adoarme
În perne moi de nori

Câmpia vestezită
E tristă și săracă
Nu are flori în salbe
Și gâze pentru joacă

Cu undele în tremur
Un loc în vale geme
Avuse mari coșmaruri
Și slab fiind se teme

E tristă armonie
În lumea fermecată
Iar vântul lin adie
În noaptea întunecată

Din bolta cea albastră
Cad stele mii și mii
E frig ,e jale mare
În plopii străvezii

Natura pare moartă
E trist ,fără suflare
În codrii fără viață
O lume nouă moare

Atât cât prinzi cu ochii
E plin de farmec vrajă
Căci toamna e regină
Și vântul rece strajă!