Clipe de toamna      

Rupe din viaţă o clipă
Şi te uită,
Cum cade o frunză
Timpul o schimbă
Din al său verde crud
Pe pământul ce-i ud
Spre galben roşcat
Acum, când şi dealul pare vărgat
De fugile iepurilor în lung şi lat,
Iar frunza ajunge la maroniu
Cu tentă de pământiu
Într-un târziu
Ca o ultimă tuşă
Trasă de o mână nevăzută
Si fără mănuşă
La al toamnei castel
Ce din frunze, clădit e şi el.

Mai rupe o clipă
Că ea… a ta viaţă n-o strică
Şi admiră
Iar de poţi şi cânta la a ta liră,
Splendoarea culorilor frunzei căzute
Pe care ai vrea, s-o apropii de buze
Ca pe-un fruct
Copt şi rupt
De-a ta mână de om
Din acel pom
Pe care apoi,
Când l-ai privit,
Ai zărit:
Cum frunza l-a părăsit
Întruna din clipele
Timpului fără sfârşit.