Frunze moarte    

Paranoic vântul bate și în vânt
pădurea leagănă crengile-i pustii.
Pustiu e codrul, doar pământul
păstrează un covor cu frunze aurii.
Iluzoriu soarele sclipește printre nori;
Pe câmpul uscăcios răsar uscate flori;
Sub cupola cerului zboară negre stoluri,
Se pierd în orizont, rătăcesc în nouri.
Timpul bleg aleargă șchiopătând,
Zboară chior pe-aripi de vânt.
Mireasma frunzelor de nuc și-al ierbii vestejite,
Pribeag adie prin văzduh, mirosuri rătăcite.
Spațiul suferă schimbări de o senzație străină
Iar în orizont răsare un curcubeu plin de rugină.
E toamnă, frunza-i rară, podgoriile-s pustii,
S-au strâns și fructe și legume,
Pustii sunt lanuri și câmpii.